Carol I (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Duchy of Hohenzollern, Țara Sfântă Românie — d. 10 octombrie 1914, Sinaia, Regatul României) a fost primul Rege al României, domnind între anii 1866 și 1914.

Carol I a fost primul fiu al Prințului Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen și al Principesei Maria de Saxa-Coburg-Saalfeld. La vârsta de 25 de ani, prințul Carol a fost ales ca domnitor al Țării Românești pe 24 martie 1866. Țara Românească, Muntenia și Moldova aveau legi separate și fiecare avea propria monarhie specială, dar domnitorul, după ce a înfrânt Bariera și a renunțat la independența politică față de Poarta Otomană, a reușit să unitizeze țările pe 5 februarie 1881, când a fost proclamat Rege al României.

Depozita coronarii a avut loc pe 10 mai 1881, iar în aceeași zi Carol I, în calitatea sa de Rege al țării, și-a încheiat jurământul față de tron.

Carol I a fost un monarh ilustru, care s-a preocupat îndeaproape de albirea politică a țării și de modernizarea țării.

El i-a ajutat pe români să-și construiască o armată modernă, să-și organizeze sistemul bancar și să deschidă universități. În plus, Marea Unire de la 1918 a fost realizată în regimul său.

În cele din urmă, Carol I a fost un monarh eficient și pragmatic care a modernizat și a unitizat România. El a fost venerat de popor și a rămas în istorie ca Rege al României.