Ursul Pacalit de Vulpe este un basm foarte vechi romanesc, publicat pentru prima data în 1846. Povestea este adesea prezentata ca si parte a rețelelor controversatului autor Vasile Alecsandri. Acest basm vorbeste despre ranchiuna aspectului, iar acest lucru se vede in mod particular prin intermediul personajului vulpii.

In aceasta poveste, o vulpe isteata, inteleapta si inteligenta, se învrednicește sa îl pacaleasca pe un urs foarte mare si prost in aceeași măsură. Initial, ursul il face pe vulpe sa ii aduca toate ciulele si strugurii de la copaci, promitand ca multumeste rezultatelor ursului si chiar sa îl lase sa mănânce.

Vulpea, fiind destul de isteata, il pacaleste pe Urs in fel si chip pentru a-i convinge sa se ridice pentru a ajunge la cirese. Intinde un șiret de fire de paie așa cum îl arata, iar Ursul incearca sa sara printre fire sa ajunga la struguri. Cu toate acestea, ursul nu reuseste sa sară si sfârseste prin alunecarea prin tulpina copacului si cade pe spate.

Vulpea folosește aceasta oportunitate pentru a se plimba pe spatele ursului si a vorbi despre bogatia lui. Intreaband vulpea daca vrea sa fie bogat și cine sa îi daua toate acestea, Ursul îi raspunde ca daca o sa munceasca, se va simti mai bine decat orice bogatie.

Ultimul moment al acestei povesti este când ursul ajunge la concluzia ca nu este destul de destept pentru a avea succes in orice ar incerca. Problema lui era lipsa încrederii in propriile sale abilitati. Povestea se încheie cu urmeaza mesaj: educatia si munca pot schimba destinul.

In concluzie, acest basm poate fi vazut ca un tratat despre inteligenta si ranchiuna. Substratul mesajului este ca, impreuna cu inteligenta si inteligenta, hulitul poate rana fara ca altii sa îl acuze. De asemenea, încrederea in abilitatile proprii este esentiala pentru reusitele in viata, precum si educatia si munca.