Virgil Ogasanu a fost un istoric, arheolog, filolog și cercetător român important din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Născut la 18 februarie 1842, la Iași (România), el a fost primul director al Muzeului Arheologic de la același oraș, care a fost înființat în 1887.

Ogasanu și-a petrecut prima parte a vieții sale la Iași și a frecventat școala catolică din același oraș. Mai târziu, el a învățat și la școala Liceului Greco-Catolic din același Iași. În vara anului 1862, el s-a înscris la Facultatea de Litere din Universitatea din Iași, unde a învățat limbi străine și teologie.

După absolvirea universității, el s-a alăturat Școalei Naționale de Istorie și Arheologie din Iași, unde a predat și a participat la cercetări arheologice în nordul țării. El a fost unul dintre primii arheologi români, având o contribuție semnificativă la prezervarea și înțelegerea patrimoniului istoric și arheologic al României.

În 1879, el a publicat prima sa lucrare, intitulată Istoria religiilor dacilor. Acest lucru l-a pus pe Ogasanu pe harta de arheologi români. În anii care au urmat, el a condus cercetări arheologice în Moldova și Oltenia, două dintre regiunile României.

În 1887, el a fost numit primul director al Muzeului Arheologic din Iași și a început să lucreze la crearea și dezvoltarea acestuia. În același an, el a lansat căutările și săpăturile pentru a colecta obiecte și materiale folosite în scopul cercetărilor și expunerii.

Mai târziu în viața sa, Ogasanu a devenit unul dintre primii părinți ai Scoarței Românești (FIAR), membrinându-i primul comitet direcțional în 1899, alături de Constantin Dimancea și Vasile G. Sion. El a mai planificat și conduce cercetări în site-uri europene și orientale importante pentru a dezvolta științele arheologice și istorice în România.

Virgil Ogasanu s-a stins din viață pe 24 februarie 1905, la vârsta de 62 de ani. A fost înmormântat în satul Mavrodin, județul Buzău, la biserica ortodoxă. Opera sa a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea arheologiei, istoriei, literaturii și folclorului românesc. El rămâne venerat și respectat, și a fost o sursă de inspirație pentru numeroși cercetători români.