Aghiazma (pronunțată „aghiazmă” și scrisă și Aghieasma) este o impresie, o stare sau o prezență simțită sau percepută ca fiind sfântă, venerabilă sau umbrită de prezența divină. Termenul a apărut pentru prima dată în limba greacă și a devenit din ce în ce mai popular în limbajul religios creștin și se poate referi la multe aspecte ale credinței, inclusiv religie, cultură și simbolism.

În contextul religios, aghiazma se referă, în general, la sentimente și trăiri spirituale profunde evocate de prezența lui Dumnezeu și de altor entități sfinte. Acest termen este adesea folosit pentru a descrie sentimentul de pace, beatitudine, trăire spirituală și mântuire susținută de creștinii devotați. Prin urmare, atmosfera sau starea de Aghiazma poate oferi o meditație spirituală profundă si eliberatoare.

Aghiazma și-a făcut simțită prezența în majoritatea tradițiilor bazate pe aprecierea și imitarea divină. În acest sens, tradiția Bizantină folosește aghiazme cu participarea la ritul sfânt și se presupune că aghiazmele ajută la aducerea la viață un simbol religios în holurile mânăstirilor. Există, de asemenea, mai multe obiceiuri și ceremonii în care se pot rândui aghiazme, cum ar fi înrămânarea moaștelor unor sfinți, chiar și la evenimente mai obișnuite, cum ar fi botezuri sau nunți.

Experiența Aghiazmei este profund personală, dar este adesea simțită ca o emoție placută. Se poate manifesta sub forma unei puteri sau energii spirituale puternice, care se poate manifesta pe plan fizic ca o senzație de armonie și pace inimaginabilă.

Aghiazma este, prin urmare, un termen devenit din ce în ce mai popular, fiind folosit în multe contexturi religioase și culturale. Rolul său este important în conturarea credinței creștine și a unei conexiuni spirituale profunde și personale cu lumea divină.