Sapunul de casa a fost facut de oameni de cand lumea. Intr-o perioada in care cosmeticele sintetice nu erau disponibile, acesta a constituie solutia lor pentru a se proteja si a se curata. Acesta a fost facut dintr-o combinatie de grasimi vegetale sau animale, cu soda caustica. Acesti doi ingredienti sint izvorul de sapun la care faceam baie cand eram mici.

Sapunul se face prin arderea grasimilor la foc mare, in general fasii de slanina de porc, pina ca toata grasimea sa se toace in ulei. A fost adaugata atunci soda caustica pentru a se transforma uleiul in sapun. Procesul chimic se numeste sinteza sapunului. Reactia a scos la iveala un lichid viscoz. Acesta a fost deteriorat incet cu apa in fiertorul de lemn, punindu-se sarea ca sa se dezvedereasca, pentru a creste pH-ul sapunului. Dupa aceea, a fost pus la strecurat in forme si lasat pentru a se solidifica.

Aceasta procedura a fost foarte timp consumatoare si a consumat multa energie prin arderea grasimilor. In prezent, producatorii de sapun utilizeaza diferite tipuri de uleiuri, cum ar fi uleiul de palmier, semintele de susan, bumbacul si inul pentru a obtine aceeasi consistenta. In plus, azi nu mai sint folosite grasimile animale. Procesul chimic se pastreaza in mare parte, insa procesorul de sapun foloseste si alte ingrediente precum uleiurile esentiale si pigmentii, pentru a adauga aroma si culoare produselor.

Atat sapunurile solide cat si cele liofilizate sint creeate prin aceeasi sinteza sapunului descrisa mai sus. Cand sint pregatite pentru a fi comercializate, sapunurile sint prelucrate si ambalate prin mai multi pasi pentru a fi igienizate si prelucrate pentru etichetare. Diferenta principal intre sapunurile solide si cele liofilizate consta in procedura finishing-ului. Sapunul liofilizat sint supuse unei procesui special de aceasta data, imbunatatindu-i pe durata de pastrare prin stabilizarea materialului organic si limitarea proceselor de oxi-reductie.