Călușul, un dans tradițional de origine oltenească, este adesea considerat ca expresia cea mai reală a spiritului românesc. Potrivit istoricilor, dansul călușar a luat naștere în secolul al XVII-lea ca urmare a adaptării și unificării unor dansuri regionale mai vechi și a mixării acestora cu alte dansuri străine. În secolul al XVIII-lea, călușul se bucura de o popularitate deosebită în zonele colinare ale țării, printre ţăranii din Oltenia, Vestul și Sudul Munteniei. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial a devenit cunoscut în toată țara, iar în anii 1950 a intrat și în programul şcolilor.

Călușul are un caracter coregrafic și tehnic cu elemente foarte variate: pași, sărituri, prindere de mână cu câteva jucători și mai multe variante de cercuri umane, în funcţie de regiune și de diferitele interpretări folclorice ale acestui dans. Pe lângă cele mentionate, călușul se mai caracterizează și prin părțile vocale ale interpretilor, aplauzele și, mai ales, acordeonul, instrumentul specific acestui dans.

Călușul, ajutat și promovat neîntrerupt de istorici și specialiști în folclor, a ajuns să fie unul dintre cele mai respectate și cunoscute dansuri de pe tot continentul. Acesta este cinstit și practicat anual în cadrul mai multor festivaluri și evenimente folklorice din România și din întreaga lume și aduce bucurie și entuziasm iubitorilor de dans.