Nicolae Labiș este unul dintre cei mai cunoscuți poeți români din întreaga lume. Moartea Căprioarei, publicată în 1934, este poezia sa cea mai faimoasă și controversată.

Inițial, poezia a fost identificată drept o lucrare cu o tematică folclorică tradițională, pe care Labiș a folosit-o pentru a spune o poveste tristă. Acest lucru ar fi contribuit la popularitatea deosebită a poemului. Inițial, poezia a fost introductă prin imaginea unui pasăre prețuită, care simboliza unicătatea prin moartea sa, dar și libertatea prin zborul ei curajos. Prin această imagine, Labiș a vrut să transmite dramatismul vieții prin moartea căprioarei sale nobile și delicate, care în cel mai haios mod își pune viața în primejdie.

Fiind destul de cunoscut printre cititorii și critici, se afirmă că poezia Moartea Căprioarei reflectă adevăratele sentimente care l-au îndemnat pe Labiș să scrie poezia. Labiș avea tendința de a vizita munții mai des decât alte regiuni din România și această vizită ar fi fost sursa de inspirație pentru creația sa. Pe de altă parte, Labiș l-a avut ca model pe un prieten apropiat al lui, un poet cunoscut, și a încercat să imite ritmul și îndemânarea cu care a scris această poezie.

Astfel, Nicolae Labiș a fost capabil să compună poezia Moartea Căprioarei prin combinarea unor factori precum experiențele sale personale, familia, ritmul și cadența obținută de la un mentor pozitiv și o tematică folclorică tradițională. Poezia a devenit una dintre cele mai folosite lucrări românești și, prin această compoziție poetică, a reușit să stabilească limite prin îmbinarea elementelor literare tradiționale cu cele moderne.